Impreuna pentru persoanele cu surdocecitate din Romania
5 ani de intervenţie timpurie în Romania – 37.000 nou-născuţi testaţi auditiv
Scris de Administrator
În luna ianuarie se împlinesc 5 ani de când Sense Internaţional (România) a început programul de Intervenţie Timpurie în România. A fost un proces dificil şi complex încă de la început – ianuarie 2007 – când SI(R) a început colaborarea cu prima maternitate din Bucureşti inclusă în program.
Dificultatea majoră în derularea programului de Intervenţie Timpurie consta în faptul că, deşi screeningul auditiv la nou-născuţi era parte a Programului Naţional de Sănătate, în spitale nu se testau auditiv nou-născuţii, din cauza lipsei aparatelor cu care se face această testare, iar în cazul spitalelor care aveau un astfel de aparat, datele nu erau colectate şi se pierdeau.
SI(R) a apreciat exact cât de importantă este identificarea timpurie a copiilor deficienţi senzorial. Când aceşti copii ajung la vârsta preşcolară sau şcolară şi intră în programul de educaţie, profesorii se confruntă cu provocări şi probleme care ar fi putut fi rezolvate până la acel moment, dacă s-ar fi intervenit din timp.
„Desfăşurarea optimă şi eficientă a acestui program de screening al auzului la nou-născuţi va permite o detecţie precoce (prima lună de viaţă) a hipoacuziei bilaterale permanente, un diagnostic obiectiv al acesteia până la vârsta de 3 luni şi o intervenţie terapeutică adecvată până la vârsta de 6 luni. Se asigură astfel, fără îndoială, condiţiile optime pentru dezvoltarea normală a copilului.” Dr. Alexandru Pascu, Medic Primar ORL, Audiolog
În timp, programul s-a extins în două mari oraşe din România: Oradea, în noiembrie 2007 şi Timişoara, în octombrie 2009. Trei aparate de screening auditiv au fost donate de SI(R) în aceşti ani şi 12 cadre medicale au beneficiat de instruire în domeniul testării auzului cu aceste aparate.
Aproximativ 37.000 de nou-născuţi din Bucureşti, Oradea şi Timişoara au fost testaţi auditiv la naştere ca rezultat al implicării SI(R).
În anul 2011, printr-un program al Băncii Mondiale, toate maternităţile cu secţie de terapie intensivă din România au fost echipate cu aparate de screening auditiv. Rolul SI(R), cu sprijinul cadrelor medicale implicate, nu va mai fi să doteze maternităţile, ci să colecteze datele screeningului auditiv şi să se asigure că nou-născuţii identificaţi cu deficienţe senzoriale beneficiază de servicii de intervenţie timpurie.
| < Anterior | Următor > |
|---|



